mă satisfac cu doze de fericire dezafiliate din uitarea ta
până în măduva mațelor țesută cu drojdii și alte amintiri
îmi dezleg venele de ceea ce avea să se numească mai târziu umbră
să curgă prin ele doar sânge uman fără alte piese de șah
ca și cum o negație a existenței și-ar acosta mirifică
vidul dintre două amintiri iar eu să pot zbura
doar în poemul acesta ce-i drept
să ating pântecul nestingherit al cerului
poate să fac și o partidă de cărți cu el apoi să îi las inima în grijă
să și-o înghesuie în buzunar cum ar fi câștigat la loto

apoi înconjurat de propriile iluzii deghizate în oameni
voi începe să sap în discursul vieții de moarte provizorie
până voi putea să îi iau iubirile în brațe
chiar dacă sunt doar poeme de mușețel arse până la ultimul damf